A doua ediţie a Festivalului Ceaiului şi Cafelei are loc în Capitală între 6 şi 12 septembrie
Joi, 9 septembrie 2010
Orele 19:00, Maté si muzică sud- americană la Ceainaria Serendipity
LOS NEGROS
“Montevideo a Buenos Aires”: percutie, voce si dans, cu candombe malambo.
Lucas Molina din Argentina si Gilberto Ortega din Cuba.

Intrarea liberă
Rezervari de locuri prin e-mail: events@serendipity-tea.ro
Concertul va avea loc intre orele 21,00 – 22,00
Rezervarile la acest eveniment incep de la ora 19,00, pentru a avea timp sa comandati si sa va servim ceaiuri, cafele si bunatati ale ceainariei pana la ora 21,00, dupa care vom mai prelua comenzi doar la finele evenimentului, din consideratie pentru artisti.

A doua ediţie a Festivalului Ceaiului şi Cafelei – Tea&Coffee Festival are loc, în Capitală, între 6 şi 12 septembrie şi cuprinde o serie de manifestări stradale, spectacole în ceainării şi cafenele bucureştene precum şi o expoziţie de ceai, cafea şi accesorii, care se va desfăşura, între 10 şi 12 septembrie a.c., la Palatul Şuţu (Muzeul Municipiului Bucureşti – bulevardul I.C. Brătianu nr. 2, staţia de Metrou Universitate)
TEA&COFFEE Festival are drept scop promovarea consumului de ceai şi cafea, aducerea în actualitate a tradiţiilor şi ritualurilor servirii lor. Evenimentul va avea în prim plan şi noile tendinţe practicate, în ţările cu tradiţie (Brazilia, Japonia, India, Italia, Turcia, Anglia, etc.) în ceea ce priveşte prepararea şi prezentarea unor băuturi din ceai şi cafea.
Printre manifestările care vor avea loc în cadrul Festivalului, între 6 şi 12 septembrie a.c., se numără: concerte, workshop-uri şi ceremonii de servire a ceaiului şi cafelei, practicate în Anglia, Italia, Argentina şi Japonia. Locaţiile acestor evenimente, cu iz de ceai şi cafea, reunite sub numele Tea&Coffee Festival sunt: Cafe Verona (str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15), Cafepedia (str. Pictor Verona nr. 2), Grand Caffe Galeron (Nicolae Golescu 18A), ceainăria Serendipity (str. Dubrava Roşie nr. 12) şi ceainăria Rendez-Vous.
În cadrul festivalului, pe 10 septembrie a.c., va avea loc şi un workshop de artă urbană, “Miss Tea Time”, pus în scenă de Asociaţia I love Bucharest în Centrul Istoric al Bucureştiului.
Intrarea la toate evenimentele din cadrul Tea&Coffee Festival este gratuită.
Mai multe informaţii se pot găsi: www.tea-coffee.ro
