Dragi prieteni,
Va invitam la un ceai parfumat sa admirati expozitia de fotografii
MY HAT STORY
realizata de Alexandra Pasca
incepand de Vineri 12 Martie

Artista baimareana ALEXANDRA PAŞCA expune o serie de 19 lucrări în incinta ceainăriei – expozitie fiind o incursiune artistica in perioada de inceput a fotografiei.
În lucrările sale, îşi creionează trăirile interioare prin intermediul portretelor transpuse în atmosfera inceputului de secol XX. Acest lucru a fost posibil prin intermediul colecţiei de pălării vintage a Ralucăi Alexandru, colecţie unică in România.
Alexandra Paşca are 27 de ani şi este din Baia Mare. Trăind într-un mediu artistic, încă de mică a cochetat cu fotografia şi pictura. A urmat Liceul de Arta din Baia Mare, iar apoi a urmat cursurile Facultăţii de Arte Plastice din Bucureşti, secţia Foto-Video. A absolvit şi un masterat organizat de aceeaşi Universitate, cu tema “Framing in photography”.
Este membru creator consacrat al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR) şi colaborează cu revistele GQ, Mami, Femeia, Beau Monde, Casa şi Gradina.
Expoziţia de fotografie „My hat story” se adresează tuturor generaţiilor de public, dar în special tinerilor iubitori de artă, care – majoritatea, nu au avut ocazia să-şi formeze o imagine despre acea epocă.
Mediul artistic in care am crescut mi-a deschis apetitul pentru imagine. La un moment dat am primit un aparat Smena cu care imi fotografiam colegii. In clasa a 9 a am primit un Zenit cu care de-alungul celor 4 ani de liceu am descoperit tainele fotografiei, de la declansat la developat. Experimentand diferite subiecte am ajuns la concluzia ca portretul este preferatul meu. Intotdeauna incerc sa exprim sentimentele mele prin trairile personajelor surprinse in cadru. Am ales acest mediu pentru ca mi-e foarte aproape de suflet. Alaturi de pictura este modalitatea mea de expresie. In final ramanem cu amintirile, cu acel cadru surprins intr-o milisecunda care ne teleporteaza in timp si spatiu la momentul cand am apasat pe declansator si la ceea ce am simtit atunci. De la o pasiune s-a ajuns la profesie si astfel in momentul de fata aceste doua aspecte se imbina perfect oferindu-mi multumire, satisfactie si implinire.
Proiectul meu legat de palarii, care este inca in plina desfasurare a pornit cu un an in urma cand fotografiindu-mi prietenele, am introdus in cadru si anumite accesorii. Majoritatea fotografiilor fiind portrete, le-am accesorizat cu diverse: manusi, margele, palarii, flori. Raluca, a carei colectie impresionanta de palarii este in continua crestere, mi-a furnizat mereu accesorii care mai de care mai intereseante. Palariile fiind destul de vechi am inceput sa prelucrez imaginile astfel incat sa ma apropii cat mai mult de anii in care au fost fabricate. Mai mult, am dus prelucrarea pana in anii 1830-1840 cand s-a nascut fotografia si cand se facea cu bitum de Iudeea si cu clorura de argint pe placute. Poate si nostalgia vremurilor cand stateam in camera obscura si developam filme peste filme, m-a facut sa recurg la aceasta metoda. Digitalul mi se pare mai practice dar totodata mai impersonal. Aproape de suflet mi-a ramas mirosul de sulf si granulatia peliculei. Astfel, desi tehnica a evoluat va invit sa facem un pas in secolul trecut si sa ne imaginam cum am fi fost noi in acele vremuri.
Vernisajul va avea loc Vineri, 12 Martie, de la ora 19,00 la 20,00.
